Sora Ronei Hartner, Rinda, dezvăluri despre foștii soți ai artistei! „Herve i-a făcut probleme Ronei cât a fost cu ea, după care a dispărut!”
Rona Hartner a părăsit la doar 50 de ani lumea pe care o iubea atât de mult, mai precis pe 23 noiembrie 2023, și a lăsat în urma sa numai durere. Sora artistei, Rinda Hartner, a făcut primele dezvăluiri după moartea îndrăgitei vedete în emisiunea lui Cristi Brancu, Exclusiv VIP de la Prima TV. Despre cum a plecat din această lume zâmbind, în urma unei lungi suferințe, ce vrea să facă fostul soț al Ronei, Rocco Sedano, tatăl fiicei sale de 15 ani, și cum a dispărut fără urmă ultimul soț al vedetei, DJ-ul Herve Camilleri.
În emisiunea lui Cristi Brancu, sora Ronei Hartner, Rinda, a povestit despre cum trece familia ei peste aceste momente dificile.
“Este foarte greu pentru mama, care nu acceptă încă faptul că și-a pierdut unul dintre copii. Eu am avut șansa să fiu în ultimele clipe cu ea, am stat cu ea toată noaptea. Suferința ei era calmată de medicamente”.
Mărturisirile surorii Ronei Hartner sunt sfâșietoare, îndrăgita artistă a murit cu zâmbetul pe buze. “Am stat de vorbă și la un moment dat am văzut că i s-a luminat fața și a zâmbit cu zâmbetul ăla al ei, și i-am zis “Ronel, visezi ceva frumos sau pe cine vezi?” și în momentul ăla, cu zâmbetul pe buze, a plecat. Rona era foarte credincioasă și probabil că și tata era acolo, dar, după zâmbetul ei, părea că l-a văzut pe Iisus. Dar vă zic că avea zâmbet și s-a luminat toată la față de toată durerea”, povestește sora îndurerată.
Sora Ronei Hartner, Rinda, dezvăluri despre foștii soți ai artistei
Rinda Hartner a mai spus la Exclusiv VIP și despre cum trece fiica Ronei, Rita Sumalya, prin aceste clipe dureroase, pentru că a rămas fără mamă. “Sumalya este foarte amărâtă, și-a pierdut reperul, mama ei era totul pentru ea, Rona a făcut totul pentru fiica ei. Vom fi lângă ea să o ajutăm în perioada aceasta dificilă și mai ales după înmormântare, că atunci ies emoțiile la suprafață. Cea mică rămâne în Franța, aici are prieteni, repere, s-a născut aici, fratele meu și mama o să facem totul ce ar fi făcut Rona pentru fiica ei. Nimeni nu poate înlocui mama însă ne vom strădui să îi alinăm pierderea mamei”, a mai declarat Rinda Hartner.
Surprinzător, după moartea Ronei Hartner, în viața fiicei sale a reapărut tatăl ei, cel care le-a făcut pe cele două să sufere atât de mult.
“Tatăl a apărut acum, cu decesul Ronei, așa, ca din fum, și vrea să aibă relații cu fiica lui însă fata lui nu vrea, este foarte vulnerabilă acum și e greu să ia decizii, dar noi vom fi lângă ea să o protejăm în aceste momente. Sumayla a preferat să stea departe de tatăl ei. Nu a mai vrut să se ducă la tatăl ei în vacanță de vreun an și jumătate. Rona a încercat să îi mențină legătura cu tatăl ei, însă fata nu vroia și tot ce s-a întâmplat între ei, în relația cu taică-su, fata nu era bine cu tatăl ei pe lângă ea…”, spune Rinda.
„Herve i-a făcut probleme Ronei cât a fost cu ea, după care a dispărut!”
Pentru Rona momentul final era cumva așteptat așa că și-a pregătit familia.
“Rona se aștepta, mi-a zis înainte să iasă din spital, a vrut să vină acasă să se plimbe cu fiica ei, să meargă la restaurant, să petreacă mai mult timp împreună. Mi-a zis că îi e frică de radioterapie și că nu mai iese din spital. Eu cred că a văzut cât s-au mărit metastastazele, mi-a zis la un moment dat că s-au împânzit mai mult ca șoarecii”, a mai spus Rinda Hartner la Exclusiv VIP.
Sora vedetei a mai mărturisit de altfel faptul că Rona i-a lăsat instrucțiuni clare despre ce trebuie să facă după trecerea sa în neființă. “Tu știi ce ai de făcut!”, mi-a zis. Fratele meu a luat-o luni de la radioterapie și era bine, au mers la magazin, la cofetărie, au râs, era foarte bine. Însă, ajunsă acasă, a început calvarul pentru că au început durerile și a mers înapoi la spital unde au pus-o pe sedative puternice. Rona nu a vrut să sufere cum a suferit tata”, a mai povestit Rinda Hartner.
Și pregătirile pentru înmormântarea Ronei sunt gata
“Sunt proceduri speciale de repatriere, Rona și-a dorit să fie înmormântată cu străbunii, tata, bunicii, la cimitirul Bellu catolic. Noi am făcut o mică veghe la capela serviciilor funerare. Luni va avea loc o slujbă și vor sigila sicriul după care va pleca cu avionul către București și miercuri va ajunge în țară. O vom depune la capelă la Bellu, unde va primi omagiile celor care au îndrăgit-o. Și fostul soț vrea să vină însă l-am întrebat de ce vine, mai ales că le-a făcut atâtea necazuri”, a mai povestit Rinda Hartner la Exclusiv VIP.
“A venit cu ideea asta el și i-am zis: „Păi de ce vii? După câte i-ai făcut, tu vii? A zis: „Da, vreau să vin ca să fiu alături de copilul meu!”. Și i-am zis: „Păi n-ai fost alături de ea, i-ai făcut numai necazuri de atâta timp și acuma vii ca să ce?”. Dar, mă rog! Fiecare om e liber să își ia bilet de avion ca să vină! Să vină cum o vrea el!”, a mai spus Rinda Hartner cu privire la Rocco Sedano, dansatorul argentinian, fostul ei soț și tatăl fiicei sale de 15 ani.
Cât despre Herve Camilleri, fostul și ultimul soț al Ronei, întrebată dacă vine și el la înmormântarea vedetei, sora Ronei Hartner, Rinda Hartner a avut de adăugat: „Herve e dispărut în ceață, nu știu! Herve i-a făcut probleme Ronei cât a fost cu ea și după care a dispărut! Nu știu, dar… Rona a fost un om foarte bun și avea încredere în toată lumea și din păcate s-a nimerit cu două persoane invidioase, geloase, nu știu care a fost problema lor…”, a mai adăugat sora Ronei care i-a fost alături în ultimele sale clipe de viață.
Ce spune Carmen Harra despre cifra 5 din codul de viață al Ronei Hartner
Carmen Harra a analizat data nașterii Ronei Hartner și a povestit faptul că, după calculele sale, codul de viață al vedetei era guvernat de cifra 5 ceea ce nu conferă longevitate.
„Rona Hartner, o femeie splendidă, minunată, actriță, cântăreața, un om talentat, un om remarcabil, născută pe 9 martie 1973. Codul ei de viață este cifra 5. Trece în neființă la 50 de ani, într-o zi de 23 care este cifra 5, 23 noiembrie 2023. Dacă adunăm noiembrie cu 23 și cu 2023 cădem pe cifra 5. Iată, deci, că cifra 5, codul ei divin reflectă în existența ei, în Kabbala antică, cifra 5, este dimensiunea a 5-a, dimensiunea morții, trecerea dincolo de cele 4 nivele ale creației fizice”, dezvăluie Harra.
„Ea era un om foarte credincios așa că drumul ei spre lumea invizibilă ar fi un drum protejat de Dumnezeu și toți o să ne amintim de ea cu mare drag, o ființă splendidă, minunată, dar iată cum codurile vieții fac un rol esențial în viața noastră. Îmi amintesc cum acum 14 ani, la Măruță, am încercat să îi vorbesc despre codificarea ei cu cifra 5 și faptul că nu are nicăieri un 8 în codul vieții care i-ar fi dat longevitate. Iată cât de interesante sunt codurile lui Pitagora și cât de interesante sunt sincronicitățile în viețile noastre”, a povestit celebra Carmen Harra.